Vacanța noastră

De ce trebuie să lucrăm 1 an, să putem merge în concediu la mare doar 1-2 săptămâni?

Și oare cum se simt persoanele care locuiesc la malul mării? Se simt ei oare într-un permanent concediu sau visează la aerul răcoros de la munte și-și așteaptă concediul pentru a face trasee?

E cineva aici care locuiește la mare?

Vreau să știu cum e să fii atât de norocos! 🙂

Vacanța noastră s-a încheiat și ne-am luat rămas bun de la valurile spumoase, lăsând o mică bucățică de suflet pe nisipul auriu.

Cred că a fost cel mai reușit concediu în 4, de până acum. Bine… 8, că ne-am avut și familia extinsă aproape, dar ideea e că de când avem buburuzele, concediile erau pe modelul „hai să avem grijă de copii și în altă parte”.

În schimb, anul acesta, ne-am întors acasă odihniți.

Am dormit bine. Neîntrerupți! Toată noaptea! Nopți la rând! 🙂

Am mâncat la fel de bine. Am povestit, ne-am jucat. Am construit castele de nisip, am citit și am mâncat înghețată. Am dansat și am spart farfurii. Iar apoi am mâncat din nou înghețată!

Nu am prea avut chef de vizitat multe plaje, de făcut plimbări lungi sau de cumpărături, am vrut doar să ne topim liniștiți la malul mării.

Și știu că am mai spus, dar vai ce bine a fost! 🙂

Acum suntem acasă, am început lucrul, dar am păstrat cumva liniștea în suflet. Aud încă pescărușii, valurile, dar mă bucur și de florile mele, de acasă.