Mama. Și bucuria din bucătărie.

Implicarea copiilor în treburile casnice și mai ales în bucătărie este o decizie pe care nici măcar nu o mai discutăm.

Știam de cum s-au născut Alma și Katrisia că vreau să le țin cu mine și să le învăț să gătească, la fel cum m-a învățat mama pe mine, cu drag și bucurie.

Îmi amintesc atât de bine ziua în care mama m-a lăsat să fac prima prăjitură de una singură, încât nu cred că o voi uita vreodată. În ziua aceea, mama mi-a crescut încrederea în sine până la cer și înapoi 🙂

Era o zi de sâmbătă din vara lui `97 și, ca în fiecare săptămână, urma să facem prăjitura, dar după prânz,  mama mi-a zis că merge să se întindă puțin și că pot să o fac eu, dacă vreau. Prăjitura „Luci”, cu blat de cacao, un strat de gem și spumă de albuș.

Doar gândul că am voie să dau drumul la cuptor nesupravegheată a depășit orice așteptări Bănuiesc că ăsta era lucrul cel mai wow, pentru că prăjituri mai făcusem de una singură, cu mama prin preajmă.

Și am făcut prăjitura. Și am dat-o în bară, că am uitat să pun zahăr în blat și n-a crescut. Și știi ce mi-a zis mama? Că felul în care am făcut-o eu îi place mai mult, că e mai fină. Că blatul aduce a ciocolată amară, cum îi place ei.

Și uite așa, încrederea în mine a explodat.

Putea să îmi spună că nu am făcut bine și ar fi avut dreptate. Dar ce-a făcut mama? M-a făcut să văd partea bună a lucrurilor și să nu-mi pierd încrederea și curajul. Mi-a dat aripi.

Aveam 13 ani și țin minte ziua aia ca pe ziua de ieri. Îmi amintesc și emoțiile cu care o așteptam să vină în bucătărie, să îi spun ce am făcut. N-am crezut-o când îmi repeta cât e de bună prăjitura, știam că am greșit, dar eram atât de bucuroasă!

Și asta vreau să îmi învăț și eu fetele: să se descurce, să fie îndemânatice și să nu le fie teamă de „perfecțiune”, că nu există. Mai ales în bucătărie!

Mi-am ținut fetițele aproape de cum au putut să stea în funduleț și cred că am luat cea mai bună decizie. Acum se descurcă, învață și vor să ajute mereu.

Da, e mai dezordine când gătesc cu ele.

Da, îmi ia mai mult timp.

Și da, uneori e mai obositor.

Dar am reușit să le fac să le placă să „gătească” și să stăm împreună chiar și atunci când avem de lucru. Pentru mine e mare lucru 🙂